ROM     

ENG     

Responsabil design, întreţinere şi actualizare site:



Florin MĂDUŢA fmaduta@uoradea.ro



Ultima actualizare:

17.03.2017

Drepturi de autor © 2009 Departamentul de Geografie, Turism şi Amenajarea Teritoriului

Pagina principală

Pagină principală

Prezentare

Conducere

Galerie foto

Personal

Publicaţii

Şcoala doctorală

Evenimente

Proiecte

Relaţii internaţionale

Contact


HARTĂ CAMPUS UNIVERSITAR



Facultatea de Geografie, Turism şi Sport fost infiinţată în anul 2011. Personalul didactic funcţiona administrativ în cadrul unei Catedre de Istorie-Geografie având printre membrii pe: Prof. univ. dr. Alexandru Săndulache (fost Rector), Prof. univ. dr. Ignaţie Berindei (fost Decan), Prof. univ. dr. Grigor P. Pop, Lector univ. dr. Viorica Rusu etc.. În anul 1981, printr-o decizie la nivel central, facultatea şi specializarea omonimă şi-au încetat activitatea. Schimbarea regimului politic după decembrie 1989, a readus în familia universitară geografică din România, centrul Oradea, prin reinfiinţarea, în anul 1990, în cadrul noii Universităţi din Oradea, a specializării Istorie-Geografie. În paralel o parte din vechiul nucleu de cadre didactice care au constituit catedra de Istorie-Geografie din perioada anterioară, geografi şi istorici, s-au reunit din nou în cadrul Catedrei de Istorie-Geografie. Este important să amintim pe cei care au readus, nu fără mari eforturi, învăţământul geografic la Oradea: Prof. univ. dr. Nicolae JOSAN, Prof. univ. dr. Gheorghe MĂHĂRA, Conf. univ. dr. Valentin VANCEA, Prof. univ. dr. Florian BENŢE. Efortul lor s-a materializat împreună cu colegii istorici Prof univ. dr. Sever DUMITRAŞCU, Prof. univ. dr. Viorel FAUR, Prof. univ. dr. Mihai DRECIN, Lector univ. dr. Ileana ŞUTA.

Anii care au urmat, au însemnat pentru colectivul de geografie o dezvoltare continuă atât sub aspectul calităţii cât şi cantitativ, prin sporirea numărului de cadre didactice titulare şi crearea unei structuri pe funcţii didactice bine proporţionate. În perioada 1990-2001, colectivul de Geografie a funcţionat în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, pentru ca începând cu anul universitar 2002/2003 colectivele de geografie şi istorie să fie reunite sub autoritatea Facultăţii de Istorie-Geografie. În acest interval de timp, respectiv perioada 1990-1996, a existat o catedră comună de Istorie-Geografie, pentru ca începând cu anul universitar 1995/1996 cele două colective să formeze catedre distincte.

Astfel, Catedra de Geografie, sub această titulatură a fost prezentă în viaţa universitară până în anul 2002, pentru ca începând cu anul universitar 2002/2003, pentru o mai largă cuprindere şi evidenţiere a potenţialului uman existent să funcţioneze sub denumirea de Catedra de Geografie, Turism şi Amenajarea Teritoriului. Acest demers s-a dovedit a fi o necesitate determinată de evoluţia disciplinei geografice în rândul specializărilor universitare. Astfel, colectivul de geografi a deservit pentru intervalul 1990-1995 doar specializarea Istorie-Geografie şi parţial pe cele de Ştiinţe Economice şi Protecţia Mediului. Evoluţia ulterioară a diversificat paleta de opţiuni pentru profilul geografic prin înfiinţarea cu acordul CNEEA a noi specializări: Geografie, Geografia turismului, Geografia mediului şi Planificare teritorială. De asemnea, cadrele didactice ale catedrei deservesc linii de cursuri şi pentru alte specializări ca: Istorie, Ştiinţe Economice, Protecţia Mediului, Studii Politice etc..

Sub aspectul progresului calitativ amintim existenţa studiilor universitare de master cu 4 programe de studiu: Gestiunea şi planificarea teritoriului asistată de GIS, Gestiune şi amenajare turistică, Tourism management and planning (în limba engleză), Evaluarea calităţii şi protecţia mediului.

Specializarea poate continua prin doctorat, Facultatea de  Geografie, Turism  şi Sport fiind acreditată ca instituţie organizatoare de doctorat in domeniul geografiei.

De asemenea, demersul ştiinţific este materializat prin coordonarea a trei publicaţii ştiinţifice, acreditate la nivel naţional: Analele Universităţii din Oradea - Seria Geografie, Revista Română de Geografie Politică și GeoJournal Of Tourism And Geosites.

Departamentul de Geografie, Turism şi Amenajarea Teritoriului, (53 de ani) se înscrie printre cele mai dinamice din cadrul Universităţii din Oradea prin demersurile şi activităţile desfăşurate pe linia didactică şi a cercetării ştiinţifice. În prezent, există 20 cadre didactice titulare, la care se adaugă 4 profesori asociaţi proveniţi din universităţi din ţară şi străinătate, reprezentând un colectiv cu experienţă, diversificat pe o paletă largă de specializări şi bine proporţionat sub aspectul funcţionalităţii.

Prezentare